De o bună perioadă de timp, asistăm la o creștere nefirească a intensității cu care este ridicată în spațiul public problema drepturilor minorităților. Spun nefirească pentru că fenomenul nu este provocat de eventuale deteriorări bruște ale sistemului nostru de protejare a drepturilor minorităților etnice, unul dintre cele mai avansate din Uniunea Europeană. Putem intui mai multe cauze ale acestei agitații.

Una dintre ele este politica agresivă a Ungariei, marcată în ultimii ani atât de intervenționism în afacerile interne ale țărilor vecine, cât și de o retorică retrogradă care amintește de discursurile încărcate de ură ale unor policieni din perioada interbelică sau de abordările arogante ale clasei politice maghiare de la finalul secolului XIX și începutul secolului XX. Altă cauză ar putea fi ralierea completă a UDMR la acest curent și transformarea Uniunii într-o simplă organizație internă a FIDESZ. Fenomen ampificat probabil și de faptul că Uniunea nu a mai fost participant direct la guvernare, prin urmare întreaga sa energie a fost absorbită de proiectele provocatoare ale regimului de la Budapesta. Nu pot să nu remarc aici ironia tristă a faptului că o formațiune politică atât de respectată în România anii `90 și 2000, care și-a făcut din autonomie port-drapelul său identitar, și-a pierdut complet tocmai propria autonomie; autonomia față de Budapesta. Constatările amare ale lui Marko Bela, fostul lider al Uniunii, sunt mai mult decât relevante în acest sens: ”Trebuie să fim o comunitate de sine stătătoaredacă vreți. Și în direcția Budapestei și, bineînțeles, în ceea ce privește relațiile minoritate-majoritate în România (…) Eu nu am acceptat încercările unor partide din București de a ne subordona. (…) În direcția Budapestei, la fel. A trebuit să clarificăm acest lucru, că așteptăm susținere, așteptăm sprijin, sfaturi și idei, dar nu indicații (…) În UDMR se face un fel de campanie privind participarea maghiarilor la alegerile din Ungaria, inclusiv la solicitarea celor de la Budapesta de a avea o participare cât mai mare la vot. E ok, e legal, e în ordine, dar, după părerea mea, nu acesta este scopul nostru (…) după părerea mea, maghiarii din România trebuie să voteze în primul rând pentru Parlamentul României, trebuie să încerce să se implice în viața politică din România.” [1]

Evident, nu putem exclude nici unele cauze obiective legate, de exemplu, de dezvoltarea economică inegală a unor regiuni locuite etnicii maghiari, situație pe care statul român are obligația să o îndrepte pentru a nu mai oferi argumente facile agitatorilor care abia așteaptă să justifice intervenționismul Budapestei în județele Harghita și Covansa prin abandonul Bucureștiului.
Citește mai mult AICI